Cele mai bune televizoare – top 3 televizoare smart 4K

Trei cele mai bune televizoare 4K: de buget, cel mai bun la calitatea imaginilor si lider la raportul calitate-pret

09/02/2021
0 Comments
955 views

Oferta de televizoare smart este acum mai vasta ca niciodata. Mari, mici, curbate si plate, HD, FullHD, 4K si mai nou 8K, gasesti un televizor indiferent de buget, important e sa-ti doresti. Si pentru ca am dorit sa fiu util, am ales 3 TV-uri smart 4K, unul pentru cei ce isi doresc in primul rand calitate, unul la care sa conteze cel mai mult pretul si inca un televizor care sa reprezinte compromisul intre pret si calitate. 

LG 43UN74003LB – cele mai bune televizoare smart: varianta de buget

Specificatii tehnice

An lansare 2010
Diagonale disponibile 43, 49, 55 si 65 de inch (108, 123, 139 si 164 cm)
Tip panou LED
Rezolutie 3840 x 2160
Rata refresh 50 Hz
Procesor cu 4 nuclee 
Conectivitatea wireless retea WiFi 802.11 ac si bluetooth  
Conectivitati 3 x HDMI, 2 x USB, 2 x RF, 1 x Composite, 1 x Component, 1 x AV, 1 X RJ45
Sistem de operare WebOS
Mirroring iOS Android
Sistem audio 2 difuzoare, RMS 20W
PRO
Imagini de o calitate aproape impecabila, inclusiv pentru posturile HD
Culori bogate si detaliere buna
Materiale de calitate
Se misca bine in meniul smart
Pret foarte bun
Are multe port-uri
Vine la pachet cu telecomanda Magic Motion
Se conecteaza repede la reteua WiFi si ruleaza excelent daca semnalul e bun
CONTRA
Negrul nu este ideal. Se observa un oarecare blacklight bleed, mai ales daca in camera este intuneric
Suportul televizorului pare destul de fragil

Cele mai bune televizoare 4K LG 43UN74003LB

Verdict – LG 43UN74003LB

LG 43UN74003LB este uimitor de bun pentru un televizor atat de ieftin. Ecranul are luminozitate peste medie, claritatea este impecabila, vine cu telecomanda Magic, iar sistemul de operare este unul dintre cele mai bune de pe piata. Dar cum era de asteptat de la un panou LED, negrul este destul de departe de perfectiune, mai ales in partea de jos. Cat de important e asta? Pentru specialisti si utilizatorii experimentati, e important. Insa cei care abia trec la un televizor 4K, probabil nici nu vor observa problema. Sistemul audio e ok pentru acest segment de televizoare. Sunetul nu e foarte puternic, dar e clar si placut. Dintre cele trei variante de diagonala, cred ca optima e cea de 43 inch. 

Panasonic TX-58HX810E – Cele mai bune televizoare smart: raport pret – calitate

Specificatii tehnice

Diagonale disponibile 43, 50, 58 si 65 de inch (100, 126, 146 si 164 cm)
Tip panou LED VA
Rezolutie 3840 x 2160
Procesor cu 4 nuclee 
Conectivitatea wireless retea WiFi 802.11 ac si bluetooth 2.0
Conetivitati 3 x HDMI, 2 x USB, 1 x RCA, 1 x iesire S/PDIF, 1 x RJ-45, 1 x 3.5 mm
Sistem de operare Linux
Mirroring iOS Android
Sistem audio 2 difuzoare, RMS 20W

Panasonic TX-58HX810E- verdict:

Panasonic TX-58HX810E este un LED cu panel de calitate. Contrastul e mare, negru profund, bleeding-ul si blooming-ul sunt aproape inexistente. Sunetul este si el ok – nu e la fel de bun ca la televizoarele Sharp cu sistem audio Harman/Kardon, dar nu dezamageste. Avantajul principal a lui TX-58HX810E este pretul. Televizorul poate fi gasit in 2021 la mai putin de 3200 de lei, iar varianta de 40 inch chiar sub 2500. Deci cu banii unui Sony de baza, se poate obtine un televizor care ca impresie vizuala se apropie de un OLED. Nu spun ca este egal unui OLED. Daca esti atent, mai gasesti niste urme de bleeding/clouding, sistemul audio putea sa fi ceva mai potent, mai ales la versiunile de 58 si 65 de inch, iar unghiul de vizualizare e normal pentru un VA, adica e cam modest. Si totusi, sa nu uitam de pret, pentru ca acesta chiar face diferenta.

Cele mai bune televizoare Panasonic TX-58HX810E

Panasonic TX-58HX810E este un televizor smart pe care il recomand oricui. Nu cred ca pe piata se gaseste alt TV care sa se apropie ca raport calitate-pret de acest produs. In curand producatorii isi vor lansa gamele TV pentru 2021, poate atunci se schimba ceva. 

LG OLED55CX3LA – Cele mai bune televizoare smart: cea mai buna imagine

Click pentru pretul exact

Specificatii tehnice

An lansare 2020
Diagonale disponibile 48, 55, 65 si 77 de inch (122, 139, 164 si 196 cm)
Tip panou OLED
Rezolutie 3840 x 2160
Procesor Alpha 9 generatia 3
Conectivitatea wireless retea WiFi 802.11 ac si bluetooth v. 5.0  
Conectivitati 4 x HDMI, 3 x USB, 3 x RF, 1 x iesire S/PDIF, 1 x slot CI
Sistem de operare WebOS
Mirroring iOS, Android
Sistem audio 2.2, RMS 40W

Cele mai bune televizoare 4K - LG OLED55CX3LA

PRO
Imagini de o calitate foarte buna in HD si impecabila pentru 4K HDR
Design elegant. Televizorul e foarte subtire
Culori vibrante in 4K, dar si in FullHD daca televizorul e calibrat
Are procesor bun. Se misca foarte bine in meniu.
WebOS este unul dintre cele mai stabile sisteme de operare de pe piata
Negru profund. Unul din cele mai bune televizoare 4K la acest capitol
Sistem audio destul de puternic si cu un sunet de o claritate excelenta
Are 4 port-uri HDMI - toate 2.1 si 3 USB, plus bluetooth v5.0
Se conecteaza repede la reteua WiFi si ruleaza excelent daca semnalul e bun
Seria CX3 este dotata cu LG ThinQ AI, una din cele mai bune tehnologii ce asigura legatura cu televizorul prin intermediul comenzilor vocale 
In set intra si telecomanda Magic Motion
CONTRA
Este necesara o calibrare profesionista pentru a scoate la suprafata toate posibilitatile televizorului
Pretul este destul de mare

LG OLED55CX3LA- verdict:

LG OLED55CX3LA  este unul dintre cele mai bune televizoare smart de pe piata si cel mai bun OLED dupa raportul calitate – pret. Nu pot sa spun ca e perfect. Pretul e destul de mare si e nevoie de calibrare pentru a descoperi tot potentialul panoului. Dar daca se fac setarile necesare, CX3 devine un televizor de vis. Am avut sansa sa testez televizorul LG OLED55CX9LA, care in ierarhia producatorului se alfa deasupra lui CX3 si pot sa spun ca diferentele sunt aproape insesizabile. Partea si mai buna e ca CX3 va ramane actual mult timp. Producatorul a montat 4 port-uri HDMI versiunea 2.1, ce ofera suport pentru o rata de refresh de 120 Hz, viteza maxima de transfer de 48 Gbps si accepta dynamic metadata pentru continutul HDR (explic mai jos ce e dynamic metadata). 

Deci daca vrei sa schimbi televizorul, si in lista cu prioritati, calitatea imaginii se afla in fata pretului, LG OLED55CX3LA  este alegerea perfecta. Producatorul a prevazut 4 diagonale pentru aceasta serie si cred ca varianta optima ar fi modelul OLED55CX3LA, adica cea cu diagonala de 55 inch. 

Cele mai bune televizoare 4K 2021

Cele mai bune televizoare smart: notiuni si definitii

Ce este OLED? 

Pe scurt, OLED este o tehnologie in domeniul televizoarelor care presupune utilizarea diodelor ca sursa de lumina pentru proiectia imaginilor. Fiecare dioda produce o gama vasta de culori, atunci cand are contact cu curentul electric. Si pentru ca fiecare dioda functioneaza independent, bleeding-ul este ca si inexistent. 

Panourile OLED sunt compuse din 4 straturi principale: substratul de baza, anodul ( primeste electroni), un strat organic si catodul (injecteaza electroni). Stratul organic esta la randul sau format din doua substraturi: 1. conductiv – e facut din molecule organice ce transporta gaurile de electroni de la anod. 2. substratul emisiv – facut din molecule organice care transporta electronii de la catod si care atunci cand trec prin gauri produc lumina. Pana la imagine a mai ramas o nimica toata – straturile de culori RGB.

OLED sau LED – care e mai bun?

Am intalnit deseori intrebarea, dar cred ca comparatia nu prea are sens. E ca si cum ai compara avioanele cu elice cu cele cu reactie. OLED-urile functioneaza altfel si sunt mai bune la toate capitolele. La toate, mai putin pretul. 

High Dynamic Range (HDR)

HDR este o tehnologie care vine sa faca inca un salt pentru calitatea imaginilor. Continutul HDR ofera mai multe informatii ecranului. Rezolutia ramane neschimbata, dar gama de culori si luminozitatea sunt mai mari. Continutul HDR se intalneste inca destul de rar, dar multe service-uri de streaming incep deja sa ofere continut imbunatit.

Ce este HDR Dynamic Metadata?

Continutul HDR este livrat cu intermediul metadatelor. Metadatele sunt informatii care se incorporeaza in continut atunci cand acesta este inregistrat in studio. Informatiile spun televizorului cum ar trebui afisat continutul. Se are in vedere nivelul negrului si luminozitatea maxima. Ei bine, Static Metadata contine aceeasi informatie pentru toata inregistrarea. Problema e ca filmele contin scene diferite ca negru si luminozitate, deci uneori, televizoarele afiseaza unele imagini prea intunecate sau prea luminose. La Dynamic Metadata insa, valorile celor doi parametri (in special luminozitatea) se schimba de la o scena la alta, respectiv televizorul poate reproduce mult mai bine imaginile, iar telespectatorii se pot bucura de o experienta mai placuta. 

Merita sa-mi iau un televizor curbat? 

Nu merita.

Televizoarele curbate erau foarte populare cu cativa ani in urma. Samsung spunea atunci ca un televizor curbat ofera unghiuri de vizualizare mai mari. Personal nu pot confirma acest lucru. Vorbind despre celelalte peformante, TV-urile curbate nu sunt cu nimic superioare televizoarelor plate. Deci chiar nu are rost sa dai mai multi bani pe un ecran curbat.

Televizoare 8K. Merita sa le astept? Cele mai bune televizoare smart.

In viitorul apropiat nu. 

Mai multi producatori au inceput sa-si etaleze televizoarele 8K, iar noul HDMI 2.1 are suport pentru acest continut. Unele modele sunt deja disponibile in Romania, dar preturile sunt exorbitante, iar continutul 8K este la ani distanta. 

Citeste aici recenzia completa