Baltra – noul chip AI Apple: primele informatii oficiale
Afla ce este si cand va fi lansat chip-ul AI Baltra
Apple intra in lumea procesorelor AI cu un chip pe care l-a numit Baltra. Pentru asta, producatorul american s-a aliat cu Broadcoam, iar primele servere echipate cu Baltra ar putea fi puse in functiune in anul 2027.
Ce reprezinta chipul Baltra
Baltra este un chip AI pentru servere, dezvoltat de Apple in colaborare cu Broadcom. Nu este un procesor pentru dispozitivele utilizatorilor, ci un chip dedicat centrelor de date. Mai exact, Baltra va fi folosit pentru rularea rapida si eficienta a retelelor neuronale deja antrenate, un element esential pentru functionarea serviciilor Apple Intelligence in timp real. Potrivit informatiilor disponibile, Apple nu intentioneaza sa foloseasca Baltra pentru antrenarea modelelor AI de mari dimensiuni. In prezent, compania are un acord cu Google si utilizeaza un model Gemini personalizat, cu aproximativ 3 trilioane de parametri, ca baza pentru Apple Intelligence in cloud. Acest aranjament acopera nevoile de training, in timp ce Baltra este gandit sa sustina volumul urias de inferente necesare zilnic.
Din punct de vedere tehnologic, chip-ul va fi fabricat folosind procesul de 3 nanometri N3E al TSMC. Este una dintre cele mai avansate tehnologii de productie disponibile si ofera un echilibru solid intre performanta si eficienta energetica, un aspect critic pentru serverele care functioneaza continuu.
Cand vor fi lansate serverele cu Baltra
Conform estimarilor din industrie, proiectarea chip-ului Baltra ar urma sa fie finalizata in aproximativ un an. Implementarea efectiva a serverelor echipate cu acest chip este planificata pentru anul 2027. Apple pare sa nu se grabeascs, preferand o lansare matura, odata ce tehnologia este complet testata. Un rol-cheie in aceasta etapa il are Foxconn. Compania, cunoscuta drept principalul asamblor de iPhone-uri, isi extinde colaborarea cu Apple si in zona de servere AI. Foxconn va produce atat servere bazate pe chip-uri NVIDIA, cat si sisteme construite in jurul chip-ului Baltra, de tip ASIC, adaptate cerintelor Apple. Desi volumul de servere AI achizitionat de Apple este mai mic comparativ cu marii furnizori de cloud sau cu Nvidia, compania ramane cel mai important client al Foxconn. Aceasta pozitie consolideaza relatia dintre cele doua parti si transforma Foxconn intr-un furnizor major atat pentru dispozitivele finale, cat si pentru infrastructura cloud.

Pe masura ce Apple integreaza tot mai multe functii AI in iOS si in noile generatii de iPhone, cererea pentru putere de calcul in cloud va continua sa creasca. Baltra este raspunsul Apple la aceasta presiune, o solutie gandita sa sustina extinderea Apple Intelligence fara a depinde complet de terti.
Comentarii